Nimeni nu se împotriveşte drepturilor omului, ceea ce este, evident, bine; dar aceasta numai pînă cînd începem să ne gîndim serios la sensul termenului şi la implicaţiile lui. Atunci se va dovedi că ideea aceasta creeaza diverse polarizari. În ce fel pot fi legitimate drepturile omului şi intelese corect? Exista o baza pentru drepturile omului  şi demnitatea acestuia ? Acestea sunt cîteva întrebări la care vreau să răspund în acest articol.

Ce este “Demnitate umană”?

Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă următoarea definiţie a cuvîntului, demnitate: 

DEMNIT//ÁTE ~ăți f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcție de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnității] /<lat. dignitas, ~atis , vrednicie

Acelaşi dicţionar explicativ al limbii române dă următoare explicaţie  cuvîntului “Uman”:

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ţine de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste faţă de oameni, care simte compasiune faţă de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus. 

Din definiţia cuvintelor, putem deduce următoarele adevăruri, cu privire la “demnitatea umană”:  
– Demnitatea umană cuprinde caracterul, atitudinea şi comportamentul omului ca fiind destoinice, bune, sensibile la suferinţele celorlalţi.
– demnitatea, mai vizează şi o funcţie înaltă de stat, ceea ce ne arată că orice individ, cu o funcţie înaltă în stat, are obligaţia să se poarte cu demnitate, destoincie şi vredncie cu privire la poziţia sa şi faţă de oameni.
-o demnitate, destoinicie, care simte compasiune pentru om şi suferinţele acestuia. Arată dragoste faţă de oameni şi omenire.

Ţinân cont de toate acestea, să vedem,

Ce învaţă Legea Lui Dumnezeu despre “demnitatea umană”?

Cuvântul “demnitate” nu este întîlnit niciodată în Biblie. Însă găsim de multe ori scris cuvântul “destoinicie”, care are acelaşi înţeles cu “demnitate”. Deci, ce spune Dumnezeu despre “destoinicie” în Cuvântul său. De unde vine ea şi cum un om poate trăi destoinic. Apostolul Pavel ne spune următoarele cuvinte:

5 Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, (2Cor 3:5)

Demnitatea  omului nu este produsul sforţărilor proprii, nu este produsul studiilor superioare, ci ea vine de la Dumnezeu. Dumnezeu este un Dumnezeu al destoiniciei şi atunci cînd El intră în vieţie noastre, ne ajută să trăim destoinic.

Am văzut că cuvîntul demnitate mai descrie şi o funcţie înaltă în stat. Ce spune Biblia despre aceasta? Găsim un caz în sfintele Scripturi cînd socrul lui Moise, i-a dat un sfat bun ginerelui său cu privire la cum să pună pe oameni în conducerea ţării. Elihu, socrul lui Moise i-a dat umrătorul sfat:

21 Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune -i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece. (Exod 18:21)

În sfatul de mai sus, mai înţelegem şi cîteva caracteristici ce ţin de demnitate umană. Un om cu demnitate este şi un om temător de Dumnezeu. Tocmai din cauza că se teme de Dumnezeu, ele ste un om de încredre şi vrăjmaş al lăcomiei. Doamne, binecuvîntează-ne, Tu, cu astfel de conducători.

Dar va spune cineva: “eu vreau să trăiesc demn, eu vreau să fiu un om destoinic şi temător de Dumnezeu. Însă cum este posibil aceasta?”  Dumnezeu ne răspunde cînd spune:

16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Timotei 3:16-17)

Scriptura, Cuvântul Lui Dumnezeu care este insuflată de El, este aceea care ne învaţă , ne mustră, îndreaptă şi ne dă înţelepciune pentru ca noi să fim şi să trăim cu demnitate umană, indiferent de poziţia pe care o avem în societate.
Sfintele Scripturi trebuie să fie socotite ca şi document de bază din care să ne informăm cu privire la demnitatea umană, mai ales în ţara care trăim noi şi care se consideră o ţară creştină. Deci, aşa cum am văzut în legea Lui Dumnezeu, nu omul, ci Dumnezeu decide ce este demn, destoinic sau vrednic. Oare cine poate şti mai bine cum este demn de trăit, decît Cel care ne-a creat?

Despre  drepturile  omului şi pînă unde le pot respecta?

Din punct de vedere omenşte, la baza drepturilor omului stau două documente de bază. Şi anume este vorba de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventie adoptata in 1850 si intrată în forţă în 1953 de către Consiliul European, şi Declaratia Universala a Drepturilor Omului  care a avut loc în 1948, dupa cel de al II-lea război mondial. Şi una şi alta cuprind cam aceleaşi legi, ca :

– dreptul omului la viaţă
-dreptul libertăţii de sclavie
-dreptul la căsătorie
-dreptul la intimitate
-dreptul libertatii de a vorbi 
-dreptul de a nu fi torturat
-dreptul de a nu fi discriminat, etc.

Chiar dacă  majoritatea drepturilor omului par a fi benefice pentru om, se pune întrebarea, cum procedăm atunci cînd ele se contrazic unul pe altul? Se ştie foarte bine că nici un drept sau constituţie, alcătuită de om în lumea aceasta nu pretinde a fi perfectă. De aceea ce ne facem atunci cînd prin respectarea unor drepturi ale omului, noi defapt facem încălcări grave ale multor alte drepturi? Cum să procedăm? Cum să procedez în cazul cînd respectarea anumitor drepturi din lista celor doua tratate, se contrazic între ele, şi defapt încalcă alte drepturi fundamentale ale omului? În cazul acesta, trebuie să apelăm la o lege mai bună, mai desăvîrşită decît acestea. Şi aceasta este Legea Lui Dumnezeu, Biblia, pe care sfântul Iacov o numeşte Legea desăvîrşită(Iacov 1:25). În cazul în care respectarea drepturilor omului mă impune să trec peste cele scrise în Legea desăvîrşită a Lui Dumnezeu, ultima trebuie să aibă prioritate. De exemplu, articolul 14 din Convenţia Europeană, apără dreputul de a nu fi discriminat. Şi acest articol spune următoarele:

Articolul 14 – Interzicerea discriminarii
Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.  (Convenţia Europeană a drepturilor omului)

Bazaţi pe acest document şi pe multe alte legi care au fost adoptate mai apoi, homosexualii sub pretextul că sunt discriminaţi au putut fi legalizaţi în multe ţări din lumea de astăzi. Astfel, oricine ar dori să spună ceva împotriva lor, va fi învinuit de discriminare la adresa lor. Dar oare prin faptul că lor li se dă toate drepturile şi nouă ni se închide gura, nu este aceasta o lezare libertăţii la exprimare şi oare prin faptul că ei sunt legalizaţi nu suntem noi, toţi cei care ne numim creştini, discriminaţi? În cazuri ca şi acestea noi, trebuie să mergem la cel mai vechi document din istoria omenirii, care este Biblia, legea Lui Dumnezeu, şi acolo să găsim răspuns. Care de exemplu în cazul păcatului homosexualităţii spune aşa:

22 Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciune.(Leviticul 18:22)

Care este legătura între demnitatea umană şi drepturile omului?

Defapt dreptul omului a fost creat pentru a apăra demnitatea noastră ca şi oameni. Pentruca nimeni să nu calce peste lucrurile care sunt sacre pentru un om.  Dumnezeu dintotdeauna a apărat cu vehemenţă dreptul nostru ca şi fiinţe unice în universul acesta. El a tratat pe fiecare din noi cu tot respectul şi toată dragostea. Faptul că oamenii au dat cu pumnii în faţă Lui Dumnezeu, prin mulţimea păcatelor săvîrşite, aceasta nu a schimbat caracterul Lui Dumnezeu. El a rămas să respecte demnitatea umană şi nu a încercat niciodată să forţeze pe nimeni ca să facă anumite lucruri, cu toate că ar fi putut. El măcar că ar fi putut să-şi supună cu forţa  lumea întreagă ca să se întoarcă la El, n-o face. Biblia spune:

9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.(1Petru 2:9)

Şi Dumnezeu ar putea să ne forţeze ca toţi să venim la pocăinţă. Însă nu o face. Pentrucă El ne respectă ca şi fiinţe umane şi El se poartă cu demnitate faţă de noi. El ne-a dat libera alegere, ca să aleagă între bine şi rău, între viaţă şi moarte. El nu ne forţează să luăm anumite decizii în viaţa noastră, însă va veni o zi cînd ne va judeca pentru tot ceea ce am ales rău înaintea Lui.