poze cu familia Cînd eram mică ţineam un jurnal. Scriam acolo toate emoţiile mele. Simţeam că iubesc pe cineva, dar nu înţelegeam pe cine. Simţeam că am atîtea de oferit, dar nu ştiam cui. Visam că într-o zi voi descoperi pe acel cineva. Visam adesea că trăiam într-o lume uimitoare, plină de farmec şi bunătate. Visam că am o casă aranjată frumos. Visam că am o grădină mare cu flori şi  mirosul lor mă îmbăta. Visam o lume plină de pace.

M-am maturizat… Şi Dumnezeu şi-a revărsat marea Lui milă peste mine. Acel cineva pe care îl iubeam făra a şti, a căpătat un chip. Este soţul meu! Acum îi pot oferi tot ce am mai bun în mine. Iar el, la rîndul lui, îmi oferă zilnic momente uimitoare şi pline de farmec. Grădina cu flori şi mireasma ei îmbătătoare este fiul nostru. Îl privim în fiecare zi şi ne uimim cît de mult Dumnzeu ne-a binecuvîntat! Ne rugăm neîncetat să culegem roade cu o mireasmă îmbătătoare din aceasta grădină. Pacea pe care o am cînd îi privesc mă face să plîng. Plîng pentru că înţeleg că nu am meritat, dar ce mare e dragostea Tatălui meu! Iar casa frumos aranjată… mai contează oare? Şi totuşi o am -  sunt amintirile noastre ca famile. În fiecare zi ne clădim o casă ca-n poveşti. Pe aceasta nu ne-o poate lua nimeni, nici o criză nu o poate dărîma. Amintirile noastre frumoase, amuzante, calde vor dăinui.

O! Tată, îţi mulţumesc!