De multe ori despărţirea este mai benefică decît întîlnirea. Te face să realizezi ce mult ai ţinut la cineva, cît de dragă ţi-a fost acea persoană. Despărţirea de o persoană te învaţă să apreciezi momentele pe care le ai cu ea. Interesant de ce oare cînd ne despărţim de cineva, abia atunci realizăm ce scumpă ţi-a fost acea pesoană. Abia atunci realizăm, că poate dacă… am mai fi avut încă ceva timp la dispoziţie, cu siguranţă am fi petrecut mai mult timp împreună. Este bine dacă despărţirea este pentru o perioadă de timp, dar dacă este permanentă sau chiar veşnică …  ea se transformă într-o durere imensă. Şi cel mai mult doare că nu am ştiut să apreciem timpul cu acea persoană. Trist este că majoritatea oamenilor înţeleg valoare părtăşiei abia după ce se despart de cineva. Uneori e deja prea tărziu şi nu mai poţi repara nimic!

Despărţirea de ţară ne face să o vedem complet cu alţi ochi. Şi dacă cumva, cîndva, întălnim vreo privelişte similară cu acea de acasă, sau un miros cunoscut, îţi străpunge inima. Iar despărţirea de casă devine insuportabilă. Despărţirea de ţară ne învaţă s-o iubim, aşa cum este ea, cu enormele ei probleme economice,  sociale şi politice. Abia atunci începi să realizezi că nicăieri în lumea aceasta nu mai este o altă ţară ca a ta.

Domne, ajută-ne să învăţăm să apreciem ce avem acum, nu cînd ne-am despărţit de acestea şi nu mai putem schimba nimic!