Scris de Oxana Tentiuc
Zilele acestea vorbeam cu o prietenă despre moartea mamei mele şi mi-am amintit cît de grea a fost acea perioadă. Şi cît de greu a fost să trec prin ea. Deaceea am hotărît să scriu acest articol ca să împărtăşesc cum am depăşit eu această durere.
- Acceptă situaţia
Mulţi nu acceptă decesul celor dragi şi aşteaptă ca aceştia să se reîntoarcă. Este adevărat că totul în jur îţi aminteşte de persoana dragă: mirosurile, hainele, pozele, etc. Donează hainele cuiva, poţi face o renovare în casă. Trebuie să înţelegi că nimeni şi nimic nu-l mai poate întoarce înapoi pe cel ce l-ai pierdut. Nu încerca să te întrebi de ce s-a întîmplat aeasta, de ce Dumnezeu a permis aceasta. Oricum nu vei putea înţelege pe deplin acum pentru că planurile noastre şi înţelepciunea noastră nu o percepe deplin pe cea a lui Dumnezeu. Cert este că dacă a decedat cel drag, nu totdeauna este vina cuiva, ci aceasta a fost planificat înainte de crearea lumii. Acceptă aceasta!
- Fă ceea ce făceai înainte
Pierderea persoanei dragi (părinţi, copii, soţ, soţie, etc) şi mai ales cînd e pe neaşteptate, te derutează foarte mult. Deaceea multe persoane cad într-o stare de amorţeală şi nu sunt capabile să continuie viaţa. Cînd a decedat mămica mea, eu aveam 15 ani şi eram în ultimul an de gimnaziu (clasa a 9-a). Cînd s-a întîmplat această tragedie eram aşa de derutată încît mi se părea că mi s-au închis toate uşile. Nu ştiam încotro să o apuc şi ce să fac. Diriginta mea m-a vizitat într-o zi şi mi-a zis să vin la lecţii. Îi sunt foarte recunoscătoare! Este important să continui să faci ce făceai înainite de decesul celui drag, ca să înţelegi că viaţa continuă şi tu trăieşti.
- Nu te îndepărta de cei dragi
Eu foarte mult îl iubesc pe tatăl meu şi sunt sigură că şi el, dar decesul mamei mele ne-a îndepărtat mult, deşi ar fi trebuit să ne apropie. Fiecare îşi trăia durera lui. Tatăl meu se întorcea tot mai tărziu acasă, petrecînd la serviciu zi şi noapte. Eu îmi petreceam timpul prin parcuri şi biblioteci. Peste cîţiva ani mătuşa mea mi-a mărturisit că tatăl meu credea că eu îl uram. Cînd ea l-a întrebat de ce el crede aşa, el a răspuns că eu eram foarte rece. Abia atunci am înțeles cît de departe eram unul de altul şi ce mare rău am făcut. Ne-a trebuit timp să restabilim relaţia noastră. Slavă Domnului că l-am avut alături pe scumpul şi preaiubitul meu învăţător, Vasile Filat, care m-a sfătuit ce şi cum să fac. Acum avem o relaţie frumoasă, dar cît timp am pierdut! În momentul acela taticu era unicul om care m-ar fi putut înţelege şi mîngîia deplin, dar nu am înţeles aceasta.
Familia este cetatea ta, protecţia ta, sprijinul tău. Deaceea lasă-i pe cei dragi să-ţi fie aproape şi să te susţină.
- Implicăte-te în lucru
Dacă durerea te copleşeşte, încearcă să-ţi găseşti activităţi noi. Implică-te în lucru. Mergi la sport. Mergi la cursuri noi: computere, engleză, etc. Caută ceva care să-ţi aducă plăcere. Fă ceea ce ai visat să faci de mult. Dacă nu te implici în ceva, durerea te va acapăra şi te vei chinui foarte mult.
- Vorbeşte despre durerea ta
După înmormîntarea mamei mele, mi-am promis că nimeni niciodată nu mă va mai vedea plîngînd. Habar nu am de ce mi-am făcut această promisiune, dar am făcut-o. Nu a fost prea înţelept din partea mea, pentru că am înăbuşit durerea în mine. Aşa că o dată în timpul orelor la liceu am izbucnit în plîns deodată, fără să se fi întîmplat ceva şi nu mă puteam opri. A trebuit să fug în viceu ca să mă liniştesc pentru că era un plîns isteric. După accea am încercat cumva să repar situaţia şi am început să scriu despre durerea mea. Pur şi simplu scriam ce simţeam.
- Refugiază-te în cuvîntul lui Dumnezeu
Dumnezeu, care este Tatăl oricărei mîngîerii, este unicul care-ţi poate alina durerea. El care te-a creat, El care a suferit dureri enorme, te poate înţelege. El te înţelege cel mai bine. Şi El îţi vorbeşte prin Cuvîntul Său. Pe mine cel mai mult m-a ajutat studiu biblic inductiv. Am început să fac carte după carte, am început să-L cunosc pe Dumnezeu, să înţeleg planul Său şi aşa am acceptat decesul mamei mele.
Dacă ai pierdut pe cineva drag, să ştii că te aşteaptă o perioadă grea. Dar vei reuşi să treci prin ea, vei depăşi-o şi vei fi biruitor. Îţi va lua ceva timp şi nu va fi uşor, dar roagă-L pe Dmnezeu să te ajute. Strigă către El şi cere-i putere. El îţi va mîngîia inima şi-ţi va lega rănile.
Mă rog din toată inima ca Dumnezeu să va ajute!
mai 4, 2009 at 20:44
imi pare rau ptr cele intamplate , m a impresionat povestea ta , am trecut prin ceva similar si la fel incerc sa caut raspunsuri de ce si ptr ce s a intamplat asa ceva , mai ales ca moartea persoanei dragi mie a fost si tragica si neasteptata,brusca :(( si cel mai bine consider eu dupa cateva luni de tristetze,suferinta e ca ar trebui sa ne apropiem mai mult de Dzeu , sa citim mai mult invataturile biblice , sa realizam totusi ca dupa moarte abia incepe ADEVARATA VIATA si sa asteptam si noi clipa cand vom fi „invitatii” acolo sus unde totul e bine si frumos pentru cei credinciosi si drepti desigur (nu ptr oricine) si cat suntem pe pamant sa incercam sa facem diverse lucruri bune ptr mantuirea sufletului nostru, ca sa fim sigur acolo unde e bine ;)) Poate ideeile mele nu au fost exprimate clar si concret din cauza emotiilor care ma trec dar sper sa fiu inteleasa cat de cat la gandirea care am adoptat o dupa tragedia din viata mea . numai bine iti doresc:*
mai 9, 2009 at 07:37
Draga Andreea,
imi pare rau ca ai trecut prin asa momente grele. Dar este adevarat ca numai Dumnezeu ne poate ajuta sa depasim aceste incercari. Dumnezeu este Tatal oricarei mingieri si El are balzamul necesar sa ne mingie durerea si tristetea noastra. Este greu sa depasesti decesul celor dragi, mai ales ca a fost atit de tragic, dar sunt sigura ca Dumnezeu iti va da putere. Din clipa cind ai scris m-am rugat pentru tine si continui sa ma rog. Au trecut doar citeva luni si poate ca durerea te chinuie inca, dar va veni si timpul cind vei capata pacea deplina. Si acesta este un test al credintei trebuie sa-L credem pe Dumnzeu ca El cu adevarat face ca toate lucrurile sa lucreze spre binele celor pe care ii iubeste, spre binele copiilor Lui.
Daca ai nevoie sa mai scrii si fa-o. As vrea din toata inima sa te ajut.
Fie ca Dumnezeul mingierii si pacii sa-ti dea pacea Lui deplina!
Cu multa dragoste si compasiune,
Oxana Tentiuc
octombrie 6, 2009 at 23:07
Azi e o lună de la moartea mamei. E din ce în ce mai rău…Iniţial am fost puternică, în sensul că am reuşit să fac tot ce e de făcut într-o asemenea împrejurare. Acum cedez, fizic şi psific şi simt că nu voi putea depăşi niciodată momentul. sunt incapabilă să ies din casă neînsoţită, pur şi simplu risc să ajung sub roţile maşinilor, mi-e greu să merg la serviciu, stau toată ziua pe net căutând diagnostice şi tratamente pentru bolala care a produs moartea. Si ce e mai rău e faptul că descopăr nişte culpe medicale evidente. A fost bolnavă şi nimeni nu mi-a spus că e grav, că ar trebui internată, că ar trebui făcute investigaţii şi tratamente atente. Dar ştiu că mama de la mine a aşteptat să o ajut şi au nu am putut şi nu am ştiut ce să fac. Simt că sunt vinovată de moartea ei, vinovată mpral. simt că nu i-am spus niciodată cât de mult o iubesc şi asta e cea mai mare vină a mea, pe care nu o pot şi nu o voi putea duce niciodată. Tatăl meu a rămas singur într-o casă pustie, la ţară,mi se rupe inima de el, dar simt că orice ar face, nu o poate suplini şi nici nu se produce acel transfer de afecţiune la care m-aş fi aşteptat. Simt că trăiesc mai mult în lumea morţilor, decât a viilor, că încerc să fiu mai mult cu ea decât cu cei de pe pământ. Pue şi simplu nu pot duce, nu pot. Şi nu cred că voi putea duce vreodată. Dacă există vreo fracţiune de secundă în care parcă mă bucur că răsare soarele, atunci mă învinovăţesc imediat pentru ceea ce simt..Sunt incapabilă să iau o decizie, cât de mică ar fi ea…Dacă aş şti că murind aş fi lângă ea, aş alege moartea…
noiembrie 17, 2009 at 02:00
Pe 1 ian 2010 se implinesc 9 luni de la moartea mamei.Parca a fost ieri,s-a internat in spital ptr niste analize banale si a facut atac cerebral.Odata cu ea a plecat o parte din sufletul meu,inima mea.Singurele momente in care nu ma gandesc la ea sunt cand lucrez,dar ajunsa acasa o caut cu privirea peste tot,ii imt parfumul…La fel ca Gaby daca as avea siguranta ca o voi reintalni,nimic material nu m-ar retine…Durerea este parca din ce in ce mai mare,desi pot spune ca nu am luat nici un medicament ptr a mi-o alina.
Roxy
decembrie 1, 2012 at 16:31
atat de adevarat!stiu ca suntem multi care trecem prin asta dar asta nu ma consoleaza,fiecare isi traieste drama proprie.punctul comun e ca,doar o persoana care a mai trecut prin acelasi lucru te poate intelege.trebuie sa invatam sa traim cu durerea in fiecare zi si sa speram la ceva bun din toate astea!
ianuarie 25, 2016 at 01:30
Gabi draga. Sunt in aceeasi situatie ca si tine cu tatal meu ce a decedat acu o luna. Si eu caut diagnostice… si mie mi e dor de el. Merg si plang la cimitir…. vorbeam cu el zi de zi de 9 ani de cand sunt la Bucuresti. Despartirea e foarte grea…. imi era tata precum si cel mai bun prieten…
decembrie 1, 2009 at 13:29
Imi pare rau pentru pierderea voastra…
Condoleante
Si mie mi-a murit tatal acum 2 saptamani aproape tot dintr-un atac cerebral , se operase in vara si se simtea din ce in ce mai bine…nimeni nu se astepta ,nici el cred.
A murit in somn si nu a simtit nimic(se zice ca oamenii buni Dumnezeu ii ia repede si usor)
In cei aproape 19 ani de viata regret ca nu prea am avut parte de el … tot timpul muncea si il vedeam rar la o saptamana chiar 2 , vara il vedeam des ca ma duceam si il ajutam.
Nici acum nu imi vine sa cred ca a murit , am impresia ca e plecat si o sa se intoarca mai devreme sau mai tarziu , si poate datorita faptului ca nu il vedeam des , ca orice copil intr-o familie…
Si eu la fel ca si Gabi ma simt vinovata cand simt ca eu imi continui viata si el e in pamant…
Sicer nici la inmormantare nu prea am plans , pentru ca pur si simplu nu imi venea sa cred , parca dormea … in sufletul meu am impresia ca el e acolo la munca unde era parca dintotdeauna…
Si merg pe strada si vad locuri si ma gandesc Doamne el traia cand eu am trecut ultima oara pe aici
Si cred ca greul va venii cu timpul in cazul meu cand o sa realizez ca nu mai este,si nu va mai fi 😦
Dar un lucru este clar viata merge inainte din pacate , si pentru cel drag tie nu se va oprii,desi asa doresti sa ramana timpul pe loc in momentul acela
decembrie 18, 2009 at 02:43
Am citit cu multa tristete com de mai sus,este foarte greu sa pierzi pe cineva drag.este un gol in viata si sufletul tau ce nu va fii umplut niciodata.La mine in fam.acum un an s-a intamplat o tragedie,un verisor de doar 12 anisori a murit in urma unei tumori.A fost cu atat mai dureros pt ca niciodata nu a avut probleme de sanatate si era cu copil min,singur la parinti.Totul s-a intamplat prea repede in doar o saptamana,viata tuturor s-a transformat in durere,suferinta si o continua amintire si rememorare a vietii lui.Parintii cu toate ca a trecut un an nu-si revin,sunt distrusi,merg de cate 3 ori pe zi la mormant ,aseaza mancarea in farfurie in fiecare seara la locul unde manca,plang si -si bleastama ziua aia fatidica de 18 decembrie 2008.Nu accepta sa mai vorbeasca cu veun membru al familiei si traiesc doar in lumea lor,este greu si poate pentru multi de neinteles dar durerea de mama,de parinte este prea greu de purtat pentru maatusica mea care a avut noroc in viata asta numai de neplacerii si suferinte.Cred ca singura solutie sa depasasca aceasta durere ar fii sa ramana insarcinata sa faca un bebe,dar asta cred ca este imposibil pt ca ea s-a chinuit sa faca acest copil 4 ani.
decembrie 19, 2009 at 01:34
maine se implineste o luna de cand fratele meu cel mic a plecat dintre noi la doar 24 de ani. nu exista cuvinte care sa exprime durerea din inimile noastre a tuturor celor care l-au cunoscut si mai ales a noastra, familia lui. ma invinovatesc ca nu l-am dus la doctor ca sigur viata lui ar fi putut fi prelungita. a plecat intr-o dimineata la serviciu si nu s-a ami intors. mi-e gandul numai la el, uneori nici nu relizez ca nu mai este. a plecat brusc, fara sa stim ca se av intampla asta. totul e trist si pustiu acum, nimic nu ma mai bucura, nu vad rostul acestei vietii… doar Dumnezeu ne mai alina tristeta si durerea..
ianuarie 1, 2010 at 21:02
condoleante tuturor…mama mea a murit acu patru luni..tatal meu a murit cand aveam 4 ani..frati nu mai am..mama a fost tot universul meu..nu ma pot obisnui cu ideea..imi vine sa stau tot la mormantuk dansei..singurul motiv pt care traiesc este fetita mea de 2 ani..nu stiu daca va trece vreodata aceasta durere grea..care pe zi ce trece parca e tot mai greu de dus…
iulie 7, 2014 at 03:39
Mama a murit acum o lunà. La început am fost tare….Abia acum stiu cât am iubt-o. Nu stiu cum voi trece peste aceste momente….. simt cà nu mai pot de dorul ei; a fost un înger si l-am pierdut, iar acum lumea mi se pare fàrà sens….
ianuarie 10, 2015 at 15:53
numai rugaciunile pentru mantuirea sufletelor lor ne mai pot alina…. si eu l-am pierdut pe tata fulgerator de la o boala ascunsa…in doar 3 saptamani…
septembrie 12, 2016 at 00:27
Condoleanțe tuturor…sotia mea a decedat acum 40 de zile.Astazi ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere(49).cancerul face ravagii.odata cu ea simt ca am pierdut totul.nu-mi mai găsesc liniștea,nimic nu mai are rost pentru mine acum.era totul pentru mine mai ales că eu nu mai am nici un membru în viața din familia mea și sunt si singur la părinți.nimic nu mai are rost pentru mine în viața asta dacă ea nu mai este.toate momentele frumoase din această viață s-au dus o dată cu ea.am încetat să mai rad,sa mai fac glume si sa trăiesc.t otul e pustiu fără ea si nu cred că o să-mi mai revin vreodată.nimic nu mai are rost în viața asta plină de suferință dacă nu este persoana draga lângă tine.
noiembrie 9, 2016 at 01:14
E dureros sa pierzi ce ai mai scump pe acest pamint parinti e o dure foarte mare.parinti mei au plecat de linga mine in 2008 amindoi difereta de o luna unu di cela lant numa eu stiu ce port in sufletul meu si a so port toata viata mea am avut nevoie de sprijin dar nu lam primit si am avut de la cine dar uni unu sa facut strada lui dar in schim dumnezeu ma ajutat sami gasesc persoane straine care mau inteles si mau ascultat durea si ma inteles ca sufar ma lasat sa ma sufoc sa povestec la un strain ca sa sta bine putin. Am multe de spus dar e deajus atît pentru sufletul meu ranit..😢😢😢