Am găsit astăzi această frumoasă poezie care ne îndeamnă să învăţăm, şi iarăşi să învăţăm, de la tot ceea ce ne înconjoară. Citeşte-o căci ai ce învăţa din ea.

 

Învaţă de la ape să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum;
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi;
Învaţă de la soare cum trebuie să apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci;
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori
Cum să treci frumos prin viaţă, cum trebuie să mori;
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Invaţă de la nufăr să fii mereu curat;
Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la soare ca vremea să cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti;
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei;
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Sa-nveti din tot ce piere, ca sa traiesti in veci!